Pot baietii si fetele sa fie simplii prieteni? 1


Despina Camino,   bloggeritza cu vechime si un stil aparte a venit in final si pe la noi cu un guest post... era si timpul…

 

Pot baietii si fetele sa fie simplii prieteni?

Indiferent cat de reticenta si slow as fi in a capata incredere in oameni si a lega relatii stranse (deh, viata te inraieste si ajungi sa suflii de 3 ori si in iaurtul scos din frigider de frica sa nu-ti arzi limba), trebuie sa recunosc ca ma atasez repede de oameni si ca nu pot sa nu iubesc OMUL din om. Imi place sa descopar oameni si mai ales sa descopar oameni frumosi acolo unde nu ma asteptam.
De cateva ori am fost placut surprinsa ca in spatele unor aparente ce denotau superficialitate am descoperit persoane foarte profunde, cu care am avut discutii de m-au lasat paf, cu care, la momentul potrivit, in starea de spirit potrivita am avut conversatii lungi, pe care nu mi le imaginam sa le am vreodata (cel putin nu cu persoanele in cauza), care mi-au lasat un semn de intrebare (asupra mea- m-au indemnat la psihanaliza, asupra altora, asupra unor idei etc).
Oricat de distanti avem tendinta sa devenim (da, viata e o jungla!), nu cred ca ne putem pierde totalmente partea UMANA. Oricat am face pe durii si ne-am ascunde vulnerabilitatile, emotiile, frustrarile, sentimentele care, oricat de imuni am fi ne lovesc…ramanem tot oameni si trebuie sa ne acceptam asa cum suntem, caci suntem frumosi in felul acesta: din carne, oase si sentimente (suflet). Nu suntem de fier. Cred ca Doamne Doamne ne-a creat pe toti frumosi, nu cred ca exista oameni urati in totalitate. Exista o lege a compensatiei. Intotdeauna.
Totodata mai cred ca nimic nu este intamplator si ca orice om pe care il intalnim este important pentru noi. De la fiecare OM avem cate ceva de invatat…chiar si dintr-o vorba aruncata in vant. Pot spune ca mi-au deschis de cateva ori ochii unele persoane cu care nu am avut ocazia sa conversez de mai mult de 3 ori.

In ultimul timp am citit niste carti de psihologie practica. Nu am cautat raspuns si (stupoare!) nici ca am gasit ceva miraculos. M-au indemnat insa la mai multa autoanaliza si analiza a persoanelor din jur, a situatiilor, a conflictelor psihologice, a conflictelor de idei and so on…
Ciudata si in acelasi timp deosebit de hilara mi se pare o situatie personala de actualitate pe care n-o sa ma feresc sa o marturisesc (pentru ca nu e nimic de domeniul „dear diary…”, ci, este ceva la ordinea zilei in randul celor care ma cunosc si un semn de intrebare pentru mine).

E o intrebare deja clasica: „Pot baietii si fetele sa fie simplii prieteni?”. Majoritatea ar spune ca nu. Mai ales majoritatea barbatilor. Eu cred ca daca este o prietenie consolidata in timp, o prietenie sincera, poate fi o prietenie adevarata indiferent ca a fost vreodata ceva mai mult sau nu, indiferent ca s-a dorit a fi ceva mai mult sau nu, indiferent ca a esuat candva…
Cred ca majoritatea problemelor de intelegere relationala porneste de la diferentele de mentalitate in privinta acestui fapt.

Aici voi da drept exemplu doua probleme:
1. situatia in care te intelegi bine cu un tip, e o companie placuta, iesiti impreuna si va intelegeti de minune, fara sa fie genul acela de atractie. 
Ei bine, aici apare problema. Daca nu sunteti pe aceeasi lungime de unda poti fi inteleasa gresit (acum da-o la intors daca poti!). Daca ai noroc si respectivul constientizeaza simpla amicitie, neinsistand la mai mult, e foarte posibil ca cei din exterior sa ridice din spranceana banuitori. Been there, done that…la un moment dat devin chiar sacaitoare presiunile si intrebarile celor din jur, oameni care au o conceptie diferita in ceea ce priveste raspunsul la intrebarea mai sus mentionata. Si, credeti-ma, este foarte enervanta orice interventie din exterior, indiferent cat de bine intentionata ar fi. Drumul spre iad e pavat tocmai cu intentii bune!

2. fostul prieten
Trebuie sa recunosc ca cel mai bun prieten al meu este tocmai fostul meu prieten. De fapt, pana sa fim impreuna am fost buni amici iar relatia noastra s-a cladit pe o temelie a prieteniei si chiar daca nu mai este nimic amoros in momentul de fata, suntem obisnuiti sa iesim impreuna ca prieteni, sa ne spunem orice, sa ne sunam, sa vorbim.
Situatia ciudata si care ne amuza pe amandoi este ca, dupa ce ne-am despartit, tipii cu care am mai iesit more or less friendly au facut cativa pasi inapoi ba chiar au incercat incet-incet sa rareasca intalnirile si sa rupa legatura dupa ce a aparut fostul in peisaj. Este vizibil ca suntem doar prieteni dar se pare ca multi nu cred in ideea asta si o considera o posibila „amenintare”. Sa fie gelozie? Sa fiu eu oare lipsita de bun simt? Sa fie oare „interzis” ca la o intalnire in gasca mai mare sa-l aduc si pe el?
Mai ciudat este ca multi prieteni fac ochii mari cand afla ca mai iesim, multi ma streseaza punandu-mi intrebari despre el, raportandu-ma la el (frate, intreaba-ma ce mai fac eu, daca vrei sa stii de sanatatea lui, suna-l pe el!), unele prietene ma iau pe mine la intrebari si la 13-14 legat de noile lui relatii/idile (de dupa despartirea noastra), ba chiar au replici ce denota un soi de „dar cum de accepti sa-ti faca asa ceva?”, „ce porc…”, „dar sa nu suferi!”. Oamenii pur si simplu nu inteleg ca noi doi suntem doi oameni diferiti care isi continua frumos si independent vietile (inclusiv cele amoroase) si ca tot ce a ramas e o simpla amicitie.
Nu incerc prin postarea asta sa justific nimic nimanui dar pur si simplu m-am saturat de oamenii care privesc la noi crucis, pun intrebari de-a dreptul stupide, bat pasi in retragere si considera ca „asa ceva nu se face”.

Totul tine de ideile preconcepute ale societatii si, din pacate, multi se comporta de parca eu as fi doar o parte din societate si nimic mai mult.
E foarte interesant de studiat relatiile interumane, dincolo de prejudecati.
Vreo parere? Tu crezi in simpla prietenie?

by Despina Camino

Share This:


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Un gând despre “Pot baietii si fetele sa fie simplii prieteni?