Despre „Hunger Games” si copilarie


 Buna seara draga cititorule,
In aceasta noapte iti voi vorbi despre o poveste a carei ecranizare secunda o astept de cateva luni bune. 
Este vorba despre „Jocurile foamei” cu titlul original „Hunger Games” SI NU NUMAI.
Pentru cei care stiu deja despre ce vorbesc va las si ultimul trailer la partea a doua a filmului. 

Hunger Games: Catching fire


Pentru cei care nu stiu despre ce vorbesc voi incepe cu o istorioara mica despre trecutul meu si ulterior va voi da detalii despre povestea Hunger Games.
In tinerete, am locuit in Cernavoda, un oras nepoluat si care inca mai avea destula vegetatie la acea vreme. Este un oras frumos, pasnic si curat pe malul Dunarii si cu o padure la doar o aruncatura de bat.
Sigur stii despre care vorbesc, cel cu Centrala Nucleara.
Anii petrecuti in acel oras au fost ca o mana cereasca pentru mine, am avut un spatiu larg in care sa ma desfasor, doua piscine, trei terenuri de baschet, doua terenuri de tenis, un teren de fotbal.
Cu siguranta cel mai important atu al unui copul este imaginatia dar, cand ai parte si de un mediu inconjurator care te ajuta, activitatile sunt nenumarate.
Privind acum in retrospectiva, o mare parte din jocurile si activitatile din acea perioada m-au format in felul in care sunt in prezent dar, deoarece nu toata lumea stie despre ce vorbesc ar fi mai bine sa incep sa iti spun.
Nu voi sta sa iti povestesc despre toate jocurile care m-au ajutat dar, cele mai importante trebuie spuse.
„De-a v-ati ascunselea” era la ordinea zilei, cu un spatiu atat de mare, multi copaci, multe locuri intunecate si chiar si un canal de deversare a apei care se alimenta doar la ploi, nu puteai sa stai locului. Eu petreceam ore intregi sa gasesc copii din cartier pititi in copaci sau in casele lor(unii mai si trisau) si asta m-a ajutat, m-a ajutat sa invat ce inseamna perseverenta, sa nu renunt oricand de mult timp a trecut de cand am inceput sa caut, si asta ma ajuta si astazi pentru ca nu imi place sa renunt la planurile si dorintele mele de viitor.
Multumita unui copil mai mare venit in vizita din Constanta, pe la varsta de 6 ani am facut prima „Armata”, eram soldat, ne plimbam prin perimetru si il protejam de copiii din celalalt Campus.
La sfarsit, cand Andrei (da, mi-am amintit, Andrei il chema pe copilul din Constanta) a trebuit sa plece, ne-a facut cadou diplome. Acela a fost unul din primele momente in care am invatat ce inseamna aprecierea „Oficiala” si in ziua de azi incerc sa obtin astfel de aprecieri, fie prin diplome, fie prin prime salariale, fie prin simpla apreciere venita din partea colegilor, care, intamplator, poate avea o valoare mai mare decat o bucata de hartie.
La putin timp de la plecarea lui Andrei am luat decizia de a nu renunta la „Armata” noastra.
Ce amintire! Ca un adevarat dictator, m-am autoproclamat „Maresal” Morosanu Teodor Marian, avand in subordine pe „Admiralul” Groza Irene si pe „Soldatul Cazaceanu Ana” am inceput sa imi dezvolt propria mentalitate de strateg.
Nici in coltul dreptunghiular al mintii mele nu imi imaginam ca acest joc imi va fi util in viitor.
Patrulam, organizam planuri de aparare si atac, plateam trupele cu „Pietros”( pietre in functie de marime ) si azi ce fac? Organizez activitatea de la serviciu, platesc facturi, imi organizez planurile pentru urmatoarele luni.
Tot ce facem in copilarie ne ajuta, nu avem de unde sa stim cum, dar ne ajuta.
Cand eram mic eram ca o aschie, cantam la coastele mele ca la pian. Nici nu am observat cand am crescut atat de mult, parca ieri imi formam muschii de la picioare si maini jucand „Frunza”. (Pentru cei care nu stiu ce este jocul Furnza voi realiza o postare ulterior despre acest joc, stay tunned).
Nu voi uita niciodata cat de bine ma simteam cand alergam prin padure ca si Katniss Everdeen in „Hunger Games” si ce urzeala ne-a apucat pe noi sa facem prima casuta din crengi, nu era mare, era legata doar cu sfori si elastice dar, era a noastra, noi am facut-o cu manutele noastre.
Cartile citite in copilarie au fost putine, dar frumoase.
„Micul Print” mi-a zdruncinat imaginatia cu intelesurile lui multiple si profunde. Jules Verne m-a facut sa visez la adancurile pamantului dar si la creaturi maritime nebanuite si asa am invatat sa apreciez cartile.

Pentru ca v-am promis ca va voi povesti despre cartea „Jocurile Foamei” ma voi tine de cuvant, si asa am deraiat mult de la subiect plecand in aceasta „Scoala de lupta” cu propria mea memorie, fiecare joc mi-a dat un pumn mental despre persoane uitate si despre o copilarie superba.

Da, ai observat bine, am spus cartea „Jocurile Foamei” pentru ca orice ai face, cartea este intotdeauna mai buna decat filmul. Intreaba soriceii de bibloteca.
Dupa ce am citit intreaga trilogie pot spune cu mana pe inima „It was time well spent”.
Toata povestea se roteste in jurul lui Katniss Everdeen, „fata din foc” care orice s-ar intampla trebuie sa supravietuiasca. Actiunea cartii se desfasoara intr-un viitor in care „Tara” este impartita in 13 Districte.
Dupa un razboi lung in care Districtul 13 a fost decimat, districtele ramase sunt obligate sa trimita anual „tribute” catre capitala ( Panem ) pentru a participa la „jocurile foamei”. O metoda de a mentine o drama de speranta pentru populatie, deoarece din aceste jocuri nu iesea decat un invingator la fiecare editie.
Acest invingator ii era promisa o viata fara griji si plina de bogatii. Alternativa-moartea.
Daca as continua de aici sa va spun despre ce se intampla cu fata din foc ar trebui sa adaug peste text o mare bulina rosie pe care sa scrie „SPOILER ALERT” asa ca nu o voi face.

Va urez o seara buna, si fie ca sortii sa va fie intotdeauna potrivnici.

Acest articol a fost redactat pentru Superblog 2013.

Share This:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *