Autozbonții 2.0 – o scurtă poveste 1


Înainte de începutul timpului a existat Cubul. Nu știm de unde a venit, dar știm că poate crea lumi și le poate da viață.

Așa s-a născut rasa noastră. Pentru un timp, am trăit în armonie, dar, ca în toate marile civilizații, s-a născut un râzboi civil. Acela a fost un război care a distrus întreaga planetă și Cubul a fost pierdut în imensitatea spațiului.

Ne-am împrăștiat în galaxie sperând să îl găsim și să ne reconstruim casa până când am ajuns pe această planetă care se numește Pământ. Era deja prea târziu pentru noi. Nu ne mai puteam întoarce pe planeta noastră.

Eu sunt T30, noi suntem Autozbonții și aceasta este povestea noastră în drumul către Straja.

Suntem de mult pe această planetă. Tatăl meu era o Dacie 1300, bunicul meu era o trăsură și străbunicul meu, era o roată. Știi în ce se transforma? În nimic! Dar o făcea cu mândrie.

Trăim printre oameni și o călătorie trebuie să ți-o împărtășesc.

Într-o zi friguroasă a lunii decembrie din anul 2013, am fost luat de un om… să îl numim Dan, din showroom-ul în care mă ascundeam. În acea perioadă luasem forma unei mașini Toyota hibridă. Am crezut că va fi mai ușor să ascund tehnologia superioară. Nu m-am înșelat.

Am pornit de la București pe ruta București – Pitești – Dealul Negru – Râmnicul Vâlcea – Târgu Jiu – Petroșani – Lupeni cu destinația Straja. Drumul a fost îngrozitor. Nu îmi dau seama cum pot acești oameni să călătorească pe aceste drumuri lipsite de o nivelare corespunzătoare. Trecând printr-o zonă pe care acești oameni o numesc Dedulești am simțit mirosul de carne pusă pe foc și am realizat cât de barbari sunt. Bine, recunosc, doar unii dintre ei, Dan a avut bunul simț de a-mi curăța covorașele din interior înainte de a porni la drum. Ei consumă alte animale și vegetația planetei. Nu îmi pot imagina cum pot exista astfel de specii, dar trebuie să trăim printre ei. Nu avem de ales. Nu avem unde să mergem. Nevoia noastră de a găsi Cubul, o sursă inepuizabilă de energie, ne-a făcut să ne lăsăm purtați prin toate zonele planetei pentru a ne economisi energia.

Aceste primate, cu toate că destul de evoluate, încă folosesc foarte mult combustibil fosil. Practic folosesc materia primă de animale procesată de-a lungul timpului de natură în același mod în care organismele lor folosesc animalele pentru a-și menține nivelele de energie. Cât canibalism.

Următoarea oprire care m-a șocat a fost la locația 45.05, 23.283 numită de ei Târgu Jiu. Acolo am constatat că aceste primate sunt cu adevărat stupide imortalizând momentul în care ating o piatră. Ce văd ei așa special la acea piatră? Cine a făcut-o?

Mai târziu urma să aflu că aceea nu era o piatră naturală. Un om numit Brâncuși a lucrat la ea mult timp pentru a o aduce la înălțimea de 33 de metri. Pentru oameni cred că aceasta este o realizare. Dacă ne cereau ajutorul le făceam câte o coloană dacă îi consideram “prieteni”. Prieten, este un termen nou pentru noi. Camarazi am avut de-a lungul vieții, dar prieteni am dobândit abia pe acest pământ numit România.

Dacă ar realiza acești oameni că eu sunt viu, s-ar mai arunca pe banchetele mele de fiecare dată când intră în mine?

Nu spun că nu au încercat să mă și protejeze. Unii chiar mă divinizează și mă iubesc mai mult decât pe semenii lor. În final, Dan a decis și să ia un scut pentru motor de Toyota. De parcă aș fi avut nevoie. Sunt un Autozbont! O mașină normală ar fi putut să beneficieze de această protecție suplimentară, dar eu? Nu, refuz să cred că această placă metalică pe care ei îl numesc scut poate să se compare cu scutul meu din nidanium întărit.

Apreciez totuși grija pe care mi-o poartă.

Nenorociții! Am aflat apoi că numai la ei se gândesc! Scutul ăsta ajută mai mult la a-i proteja pe ei în cazul în care mă ciocnesc pe mine. Ha! Știam eu că sunt niște egoiști. Nu îmi poți spune că adevăratul motiv pentru care au luat scutul este ca să nu se depună pe motorul meu praf sau noroi.

Au noroc că m-am deghizat în hibridă și le consum mai puțin carburant. Dacă eram o mașină Dodge să vezi ce plăngeau la fiecare benzinărie. Mol? Ha. Mol le spun și la benzinării și la acele locuri imense unde se adună oamenii pentru ritualuri ciudate. De acolo iau materiale textile și nutrienți. Uneori stau închiși într-o cameră întunecată și urmăresc un fel de holograme primitive (le numesc filme). Cât stau ei acolo, consumă porumb explodat pe care îl scrâșnesc între dinți. Ai auzit vreodată sunetul disperat al acelor floricele în timp ce pier și sunt dezintegrate între măselele lor? Cu adevărat barbar.

Să ne întoarcem la drum. Este ușor când ai un drum lung în compania lor să te lași purtat de gânduri. Oamenii vorbesc atât de mult încât ai impresia că sunt ținuți restul timpului într-o continuă izolare.

Fata cea mică din spate îmi place. Vrea să tot vorbească dar nu poate. Oare are difuzorul stricat? I s-a întâmplat și unui prieten de-al meu, Bumbebeat. Nu reușea să comunice altfel decât prin semne și mesaje scurte preluate de la radio.

Oare când am ajuns la zonele muntoase?

Mă simt cu adevărat impresionat. Zona aceasta este plină de zăpadă și oamenii din mine doresc să își ajute semenii. Am auzit ceva de un cârlig Toyota Yaris? Aaaa, nu! Nu îmi vine să cred. În loc să împingă ei la mașinile normale vor să mă pună pe mine să le trag la deal. Ce sunt? Sclavul lor? Abia aștept să ajung sus și să îi părăsesc.

Carlig remorcare Toyota Yaris

Cu toate că dorința lor de a-și ajuta semenii m-a impresionat, lipsa lor de implicare fizică mi se pare lispită de bun simț. Aceasta este lumea în care trâiesc acum, în care trăim acum.

Trăim printre oamenii ei acum, ascunzându-ne la vedere, dar purtându-le de grijă.

Am mărturisit capacitatea lor de empatie și curaj și, cu toate că suntem la mii de ani distanță, la fel ca la noi, și ei sunt mai mult decât par.

Eu sunt T30 și trimit acest mesaj către orice Autozbont care a supraviețuit și se ascunde printre stele.

Acest articol a fost redactat pentru Spring SuperBlog 2020 cu ajutorul unui aparat special de traducere al undelor telechinetice de la o mașină.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Un gând despre “Autozbonții 2.0 – o scurtă poveste