Totul ține de perspectivă. Te-ai gândit vreodată că evenimentele din jurul tău nu sunt pozitive sau negative?
Când mergi către muncă ca pieton, poți prinde culoarea roșie la semafor dar, iar dacă ai fi fost la volan, ai fi prins la timp culoarea verde.
În unele zile, să stai în casă și să te relaxezi poate fi ceva de dorit, dar dacă ai multe treburi de realizat nu poți sta locului. Nici nu este de mirare că unele momente din viața noastră par o eternitate si altele nici nu îți dai seama când au trecut.
Totul ține de perspectivă!
Îmi amintesc de câteva petreceri nebune, în special un revelion din anii trecuți, când băutura curgea ca Oltul și distracția era în toi. Cine nu s-a matolit bine de tot niciodată nu știe despre ce vorbesc.
Există totusi și o perspectivă pozitivă în aceste amintiri prin cluburile și parcurile din Bucuresti. După câteva seri sălbatice, am descoperit care este limita peste care nu trebuie să trec. Acel punct fix al alcolemiei în care ești ușor pe picioare, dar ager de minte, în care mâinile tale se pot undui în orice direcție, dar poți lua decizii logice și te poți controla să nu mai bei.
Perspectiva se poate schimba atunci când descoperi ce îți place să faci.
Poate nu sunt furnizorul tău de experiențe, dar de mult nu mă mai consider neexperimentat. Îmi face plăcere să dau sfaturi bune și utile oricând și oricui. Poate trebuia să mă fac consilier psihologic.
Toată viața mea mi-a plăcut matematica și din primul an de facultate, am evitat contabilitatea ca pe o ciumă.
Eu eram omul relaxat care își dorea să socializeze. Nici în ruptul capului nu mă imaginam într-un birou făcând contabilitate.
Cum am terminat facultatea, m-am îndreptat către domenii unde era necesară practica relațiilor interumane.
Eu am ales la început meseria veche de când lumea care necesită flerul cuvintelor și abilitatea de a citi o persoană din momentul în care o întâlnești. Vânzările m-au atras la fel cum un câmp de flori atrage o albină.
Mă deplasam de la client la client, discutam despre situația fiecăruia și încercam să descopăr ce necesități au.
Într-un fel, dacă aveam puțin mai mult noroc, aceasta putea fi o carieră frumoasă, dar cumva Universul știe unde trebuie să ajungi. Dacă nu ai suficientă încredere în tine în unele momente, este suficient să realizezi că Universul are un plan pentru tine. Universul, Dumnezeu, Buddha sau oricum vrei să îi spui, are un plan pentru tine.
Să ne înțelegem de acum, asta nu înseamnă că nu avem liberul arbitru și că nu avem posibilitatea să ne alegem propriul drum în viață. Ceea ce vreau să spun este că, deși vei fi agent de vânzări de asigurări, contabil, medic sau blogger, te vei întâlni cu unele persoane în această viață și vei realiza unele acțiuni independent de perspectiva din care te aflii.
După ce mi-am încercat norocul în vânzări, am mers către alt domeniu care necesita interacțiunea umană. Am sperat din toată inima să ajung să muncesc în resurse umane unde deja îmi creasem puțină experiență, dar cumva universul știa că nici acolo nu îmi era locul.
Trebuie să încerci mai multe domenii până îl găsești pe al tău!
Până să redescopăr ce îmi place să fac am încercat mai multe: am reparat calculatoare, am redactat documente și în paralel am început munca la Cinefilia, un spațiu online unde iubitorii de filme să se întâlnească.
După câțiva ani am realizat că am o diplomă de economist. Urmându-mi pasiunile, am studiat un domeniu care mi-a facut plăcere. Dintr-o anumită perspectivă, până în acest moment am avut parte de o experiență negativă, dar, așa cum menționam anterior, nu există perspectivă negativă sau pozitivă.
Unele persoane ar considera că a fost o experiență negativă că nu am facut foarte mulți bani pentru activitatea pe care o prestam. Eu privesc întotdeauna dintr-un unghi optimist și practic.
Experiența în vânzări m-a ajutat să relaționez mai ușor cu colective de persoane și m-a ajutat să învâț cum să împărtășesc cunoștiințele acumulate.
Redactarea de documente m-a ajutat în dezvoltarea rapidității în introducerea de date pe calculator.
Fiecare experiență, negativă sau pozitivă poate fi o lecție de viață dacă ai dorința de a învăța.
Am avut până acum mii de Experiențe dezvoltare personală cu fiecare ocazie și îți stau la dispoziție pentru orice dilemă te frământă.
De ce să nu înveți și din experiențele altora?
Acest articol a fost redactat pentru Spring Superblog 2020.
Pingback: Proba 2. Lecții de viață transformate în experiențe pozitive